daca stiam..

am extras azi din cutia cu amintiri un pestisor de aur.. dorintele erau indeplinite deja , ochii sai uscati si praful de pe oasele mele se amestecasera in inele de fum, iar sangeriul din stratul subtire de zapada imi calmase deja durerea.

Timpul , nu are nimic de’a face cu gramatica aici, iar geografia nu ma ajuta sa imi gasesc locul.

Astazi sau ieri sau anul trecut sau acum 23 de ani deschideam pentru prima data ochii, iar maine am de gand sa ii deschid din nou.

Ma intreb inca de ce merg oamenii la inmormantari si de ce viata incepe tot cu o gaura..?

Nu vreau , insa sa stiu unde merge ceara si de ce se topeste zapada.

Aici viata putrezeste si incepe sa puta, m-am saturat cu informatii de care nu ma folosesc, iar oamenii din jurul meu sunt morti cu totii si au inceput si ei sa puta.

Aceasta pulbere de sticla pentru ochi, improscata pe pielea mea ma face sa simt tot, sa vad tot si zgomotul nu inceteaza.

Coardele pianului ma urmaresc, ele cred ca ciocanul e la mine, eu am doar betele si asa sunt salvata, dar ratiunea mea nu mai e aici… simt ca nu mai simt nimic.

Daca ar exista cuvinte care sa povesteasca imaginile din trecutul memoriei mele, probabil (putin probabil) copilul din praf de zana m’ar vizita, iar copacii de rasete vor inflorii din nou..

Dar de fiecare data cand privesc in intunericul tau ceva ma trage acolo si imi interzice sa renasc.

Copacii astia goi si uscati, pe cerul sufletului tau imi plang necugetarea dar eu vreau sa raman.

Tie iti scriu, as vrea sa pleci din mine as vrea sa ramai, sa nu ma mai temi si as vrea sa raman una si sa stiu.

Credeam ca vom castiga, dar credeam doar in celalalt.

Unde am ramas acum? Ma trezesc din nou in intunericul sufletului tau si nu pot sa plec. Daca durerea dispare mor, iar ziua ma va orbi in nivelul urmator si nu voi mai putea sa ma ridic. Pastreaza-ma aici si invata-ma cum sa sufar. E dulce durerea din care imi dai sa gust. Sunt dependenta si nu pot sta aproape . Cine sunteti voi si unde plecati de fiecare data? De ce m’ati dorit langa voi daca stiati ca ma veti uita acolo?

As vrea sa iti inghit glasul sa nu te mai aud, dar tu nici macar nu vrei sa imi vorbesti, pe langa asta m-ai uitat acolo si nu ma mai gasesti.

Ochii morti ai jucariilor care ma privesc imi amintesc de durerea carnii care m’a inclestat aici. Iar acum te implor, fi tu macelarul meu, ajuta-ma sa trec de mine.

Am incercat sa imi opresc suflul, am dat gres insa. Eu nu imi mai ajung, ati luat fiecare ce ati vrut din mine si m-ati uitat undeva.

Ma vreau inapoi si vreau ca voi sa nu mai fiti, dar cobor in intunericul tau si raman aici. Nu te vreau aici, vreau sa dispari, vreau sa ma lasi singura cu tine.

Casele de culoare alba nelocuite , de pe aceasta strada imi amintesc ca nu sunt mai mult decat un fel de ambalaj trist colorat, acum nu mai folosesc la nimic.

Sunetul care se tot repeta in mintea mea , acest sunet puternic imi striga uscaciunea copacilor din suflet si ma face sa ma inec in intunericul tau, apoi ma aplec peste mine si ma arunc intr-o mare de pustietati.

Ochi goi de pisici ma privesc acum, iar tu nu esti aici.

Niste frunze de sticla imi sfarama inima si imi usuca suflarea. Te privesc, iar tu esti pierduta in mine..

“Copil nerod pleaca de langa mine!” am strigat ieri, dar tu ai ramas, crezand ca ma salvezi. Eu sunt salvata in intunericul din spatele soarelui, inchisa in negura privirii tale si nu pot sa ma privesc pentru ca imi canta noaptea pasarile prohodul. Iar ea nu mai e aici, am rugato sa plece, am obligato sa ramana, dar s-a intors el.

Si raman legata in mine si nu pot sa mai aud cantecul de moarte si vreau ca acest copac al vietii sa se opreasca din crescut peste moartea mea.

Mi-am pierdut nemurirea in tine, iar acum nu te mai gasesc.

Aud chitcait de soareci, in loc de muzica de bal si nisipul din pamant galben imi acopera ghetele. Am baut destul din apa ta, acum cruta-ma te rog si da-mi nemurirea inapoi.

Urca-ma in trenul ce ma va duce spre scaunul de judecata si judeca-ma. Voi pleda vinovata, iar tu ma vei crede, eu voi continua sa gresesc, iar tu ma vei ierta.

Imi marchez drumul de intoarcere cu sangele tau, tu ma ierti stiind ca ma voi intoarce la tine. M-ai ratacit undeva in intuneric si eu ma tot lovesc de copaci in timp ce pasarile tot canta.. imi canta .. ne canta pe noi si tristetea noastra. Mi’a spus cineva ca nu e nimeni aici, dar sunt toti aici si ma privesc insetati , au de gand sa ma bea. Nu le voi fi de ajuns si atunci ma vor repatria, dar tu nu vei fi acolo pentru ca eu te-am ucis ca sa imi gasesc drumul spre tine.

Tine-ma de mana si fi tu primul, acum am gasit nemurirea.